Luna, Pământul și Soarele vor fi scrise deci cu prima literă mare în cazul în care sunt folosite cu sensul de aștri, altfel vor fi scrie cu litere mici. Exemple: Pământul orbitează în jurul Soarelui. În această regiune pământul este foarte fertil. În zilele caniculare specialiștii ne îndeamnă să evităm expunerea prelungită la soare. Scrierea cu literă mica/literă mare a unor cuvinte • Funcţii şi calităţi (oricât de importante) se scriu cu literă mică: avocat, cancelar, deputat, domn/domnitor, general, han, ministru, paşă, prefect, premier, preşedinte, primar, prim-ministru, principe, rege, secretar de stat, senator, sultan, şah, voievod, vodă.
Electrica SA, companie la care cel mai mare acționar este statul român, a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 534 milioane lei. Este vorba despre o sumă de șapte ori mai mare decât cea de anul trecut, în ciuda faptului că a furnizat mai puțină energie, scrie Economedia. Mai mult, compania a […]
Acestea se scriu întotdeauna cu literă mare, numită și majusculă. Reguli de utilizare a literelor mari Există numeroase reguli asociate cu scrierea cu majuscule, însă le vom evidenția pe câteva dintre cele mai frecvente pe care le întâlnim în scrierea academică. 1. Prezentarea conține 12 slide-uri cu activități de învățare pentru litera E mare de mână, aducând în discuție, bineînțeles, și celelalte sunete și litere învățate până în acest moment. Pe unele slide-uri se reia conținutul fișei de anternament grafic pentru litera E mare de mână, fișă ce poate fi descărcată de aici.
XXIX. Numele de luni. Deși sînt puțin numeroase, numele celor 12 luni ale anului pun relativ multe probleme de ortografie (uneori și de ortoepie), comune tuturor sau specifice cîtorva, chiar numai unuia dintre ele. 1. Toate numele de luni se scriu cu inițială minusculă. Regula este valabilă atît pentru denumirile literare ( ianuarie
S6NML1Q.
  • y8tyz14igs.pages.dev/278
  • y8tyz14igs.pages.dev/134
  • y8tyz14igs.pages.dev/964
  • y8tyz14igs.pages.dev/261
  • y8tyz14igs.pages.dev/320
  • y8tyz14igs.pages.dev/524
  • y8tyz14igs.pages.dev/654
  • y8tyz14igs.pages.dev/968
  • y8tyz14igs.pages.dev/197
  • y8tyz14igs.pages.dev/178
  • y8tyz14igs.pages.dev/433
  • y8tyz14igs.pages.dev/858
  • y8tyz14igs.pages.dev/666
  • y8tyz14igs.pages.dev/574
  • y8tyz14igs.pages.dev/356
  • lunile se scriu cu litera mare