Concursuri. Evenimente Runners Club. 11, 12, 13.5, 14.5, 16, 18, 19.5 și 21.5 kilometri. Poți să treci de la o alergare de 9 kilometri la una de 20 într-o perioadă relativ scurtă de timp, dacă le iei pas cupas. Acest lucru este ușor de vizualizat. Dacă iei o foaie de hârtie și o arunci pe jos, aceasta va lovi pământul și
Sute de sportivi au înfruntat muntele, într-un dificil concurs de alergare organizat sâmbătă, la Şuncuiuş, în judeţul Bihor. A fost prima ediţie a competiţiei, care s-a desfăşurat pe un traseu de peste 60 de kilometri. La cei 55 de ani ai săi, se declară un maratonist prin și pentru viață şi are în palmare peste 170 de
ICPC World Final se va desfășura în Bangladesh, mai exact în orașul Dhaka. La finala International Collegiate Programming Contest (ICPC) vor participa 145 de universități care au fost selectate dintre cele 3406 participante în etapele de calificare din toată lumea. Mai multe detalii despre concurs se găsesc pe .
Un concurs de alergare în care vor fi incluse probe de sală precum 400 de metri, 800 de metri şi o milă (1.609 metri) va avea loc duminică în Bucureşti, pe Şoseaua Kiseleff, cu plecare de la Arcul de Triumf, anunţă organizatorii Bucharest Urban Athletics, informează News.ro. Evenimentul organizat de Asociaţia Sport la Orice Vârstă şi People for
Cea mai completa lista de concursuri din Romania. Cauta-ti evenimentul sportiv care ti se potriveste. Home Articole Concursuri. Concursuri (167) Judet Crosul Indragostitilor de Alergare: Tip: Data 24 februarie 2018 Editii 4 Localitate Bistrita Harta: Site click: Crosul nocturn Timisoara
Mihai Pintilii, răspuns fabulos după FC U Craiova 1948 - FCSB 0-2 13 nov. 23:26 Octavian Popescu a recunoscut de ce i-a sărit în braţe lui Mihai Pintilii după golul marcat în FC U Craiova 1948 - FCSB 0-2 13 nov. 23:08 David Popovici, prima reacție după ce a cucerit 3 medalii de aur la Campionatul Național în bazin scurt: „A
3Xl0O1q. y8tyz14igs.pages.dev/432y8tyz14igs.pages.dev/889y8tyz14igs.pages.dev/712y8tyz14igs.pages.dev/777y8tyz14igs.pages.dev/77y8tyz14igs.pages.dev/502y8tyz14igs.pages.dev/951y8tyz14igs.pages.dev/486y8tyz14igs.pages.dev/164y8tyz14igs.pages.dev/599y8tyz14igs.pages.dev/254y8tyz14igs.pages.dev/27y8tyz14igs.pages.dev/445y8tyz14igs.pages.dev/465y8tyz14igs.pages.dev/59
mihai se antrenează pentru un concurs de alergare